Dictionar

cleric

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (lat. clericus)

1. slujitor creștin hirotonit, membru al clerului.
 

clerical, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. clérical, lat. clericalis)

1. referitor la clerici, la clericalism.
 

clericalism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cléricalisme)

1. curent politic care consideră legitimă extinderea influenței și dominației bisericii asupra vieții sociale, politice și culturale.
 

abate (1)

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (it. abbate, lat. abbas,-atis, fr. abbe)

1. superior al unei abații.
2. superiorul unei mănăstiri catolice (similar cu starețul sau egumenul unei mănăstiri ortodoxe).
3. preot, cleric la catolici.
4. prior.
 

anticlerical, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. anticlérical)

1. referitor la anticlericalism.
2. care se opune influenței clerului în viața publică.
3. (antonim) clerical.
 

arghirofilie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (ngr. αργυροφιλια)

1. (mai ales despre clericii care iau bani pentru cele sfinte) dragoste, lăcomie pentru bani sau posesiuni.
 

capitul 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. capitulo)

1. corpul canonicilor unei catedrale catolice, pentru organizarea cultului și administrarea catedralei și a bisericilor din oraș.
2. adunare a canonicilor.
3. adunare de călugări sau de alți clerici catolici; locul unde se ține.
 

cler

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. clero, lat. clerus)

1. totalitatea clericilor dintr-o țară, dintr-o eparhie; preoțime.
 

clerical, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. clérical, lat. clericalis)

1. referitor la clerici, la clericalism.