Dictionar

Rezultate secundare (Climateric.):

Climateric, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. climatérique)

1. referitor la climă; care aparține climei; climatic.

2. (despre staţiuni) cu climă potrivită pentru tratarea anumitor boli.

3. (antic.) an ~ = an al vieții umane, multiplu de 7 sau 9, considerat greu de traversat sau critic.

4. (antic.) marele ~ = al 63-lea an, considerat anul cel mai critic din viață.


Balneoclimateric, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (balneo- + climateric)

1. balnear şi climateric; balneoclimatic.


Balneoclimatic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. balnéoclimatique)

1. balnear și climatic; balneoclimateric.


Climatic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. climatique)

1. care ține de climat; propriu climatului; climateric.

2. arhitectură ~ = arhitectură adaptată la climă.

3. (ecologie) schimbare ~ = variația climei datorată factorilor naturali sau umani.

4. (ecologie) încălzire ~ = creștere susținută a temperaturii medii a Pământului, suficientă pentru a provoca schimbări de climă.

5. (ecologie) urgență ~ = necesitatea de a acționa rapid pentru a limita pe cât posibil gazele cu efect de seră care încălzesc Pământul.


Colonie 1

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. colonie, lat. colonia)

1. (ant.) cetate-oraş întemeiată de o altă cetate sau de un alt stat pe teritoriul unei ţări străine, cu scopuri comerciale.

2. teritoriu, ţară lipsită de independenţă politică şi economică, sub dominaţia unui stat imperialist (metropolă); posesiune (2).

3. grup de persoane de aceeaşi cetăţenie sau naţionalitate stabilit într-o ţară străină.

4. grup de copii trimişi la odihnă într-o staţiune balneoclimaterică.

5. grup de animale superioare sau de plante unicelulare din aceeaşi specie care duc viaţă în comun.


Pavilion

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. pavillion, germ. Pavillion)

1. mică construcție izolată, într-o grădină, într-un parc etc.; chioșc.

2. corp de clădire care face parte dintr-un ansamblu de construcții (la spitale, cazărmi, în stațiunile balneoclimaterice).

3. suprafață rezervată, în cadrul unui târg sau unei expoziții internaționale, prezentării exponatelor.

4. drapel care poartă semnele distinctive ale unui stat.

5. steag de pânză, de forme și culori diferite, care indică apartenența unei nave la o anumită țară.

6. partea în formă de cornet a unui receptor telefonic.

7. partea în formă de pâlnie a instrumentelor de suflat.

8. cornet acustic.

9. partea exterioară, cartilaginoasă, a urechii.

10. partea terminală, în formă de pâlnie, a trompelor uterine.

11. (herald.) ornament al unei steme, în formă de cort, deasupra mantoului și acoperind armoariile unui suveran.


Regionare

Parte de vorbire: s.
Origine: (regiune + -ona)

1. împărţire a unui teritoriu în entităţi cu anumite particularităţi (climaterice, hidrologice etc.) relativ omogene.