Dictionar

clinică

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. clinique)

1. disciplină medicală al cărei studiu se bazează pe observarea directă a bolnavilor; totalitatea cunoștințelor teoretice și practice obținute prin observarea directă a bolnavilor.
2. (secție a unui) spital pentru cercetări științifice sau pentru învățământul practic al studenților.
3. instituție medicală unde un anumit medic specialist acordă asistență sau tratament bolnavilor.
 

policlinică

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. policlinique)

1. unitate medicală de consultații și tratament pentru bolnavi ambulatorii.
 

amplexare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (după fr. amplexation)

1. (med.) mod de investigare clinică prin palparea volumului a două regiuni simetrice ale corpului.
 

cianit

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. cyanite)

1. (min.) mineral gri, verde sau albastru constând din silicat de aluminiu în formă cristalină triclinică (apare în rocile metamorfice).
 

clinic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. clinique, lat. clinicus, gr. klinikos)

1. făcut în clinică, la patul bolnavilor.
2. prin examinarea directă a pacienților, la patul acestora.
 

clinician, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. clinicien)

1. medic care lucrează în principal într-o clinică.
2. medic care stabilește diagnosticul prin examinarea directă a pacienților.
 

cuart, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. quart)

1. din patru în patru.
2. malarie sau febră ~ă = formă clinică de malarie în care accesele de febră revin din patru în patru zile.
 

deprivare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după engl. deprivation)

1. (psih.) situație clinică sau experimentală în care bolnavul întrerupe contactele senzoriale cu mediul ambiant.