Rezultate principale (Clinică.):
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. clinique)
1. disciplină medicală al cărei studiu se bazează pe observarea directă a bolnavilor; totalitatea cunoștințelor teoretice și practice obținute prin observarea directă a bolnavilor.
2. (secţie a unui) spital pentru cercetări ştiinţifice sau pentru învăţământul practic al studenţilor.
3. instituţie medicală unde un anumit medic specialist acordă asistenţă sau tratament bolnavilor.
Rezultate secundare (Clinică.):
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. policlinique)
1. unitate medicală de consultaţii şi tratament pentru bolnavi ambulatorii.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (după fr. amplexation)
1. (med.) mod de investigare clinică prin palparea volumului a două regiuni simetrice ale corpului.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. cyanite)
1. (min.) mineral gri, verde sau albastru constând din silicat de aluminiu în formă cristalină triclinică (apare în rocile metamorfice).
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. clinique, lat. clinicus, gr. klinikos)
1. făcut în clinică, la patul bolnavilor.
2. prin examinarea directă a pacienților, la patul acestora.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. clinicien)
1. medic care lucrează în principal într-o clinică.
2. medic care stabilește diagnosticul prin examinarea directă a pacienților.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. quart)
2. malarie sau febră ~ă = formă clinică de malarie în care accesele de febră revin din patru în patru zile.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după engl. deprivation)
1. (psih.) situaţie clinică sau experimentală în care bolnavul întrerupe contactele senzoriale cu mediul ambiant.