Dictionar

acorda

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. accorder, lat. accordare)

1. a da; a concede; a atribui.
2. a stabili un acord (4) între cuvintele unei propoziții.
3. a da coardelor, sunetului unui instrument muzical un anumit ton.
4. a sintoniza.
 

afon, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aphone, cf. gr. aphonos, mut)

1. (și s. m. f.) care suferă de afonie.
2. care n-are voce sau simț muzical.
3. consoană ~ă (și s. f.) = consoană care se pronunță fără vibrarea coardelor vocale, surdă.
 

arpegione

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. arpeggione)

1. inv. vechi instrument cu coarde și arcuș, asemănător cu chitara, de mărimea violoncelului.
 

balalaică

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (rus. balalaika)

1. vechi instrument muzical rusesc, compus dintr-o cutie de rezonanță triunghiulară, cu trei coarde ciupite.
 

bandolă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (sp. bandola)

1. intrument muzical cu coarde, asemănător cu bandura.
 

bandură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (rus., ucr. bandura)

1. instrument muzical ucrainean cu coarde ciupite, în formă ovală, și cu o tastieră scurtă.