Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. acétabule, lat. acetabulum)
1. (anat.) cavitate a osului iliac în care se articulează capul femurului; cotil.
2. excavație a unei cochilii în care stă fixat animalul.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. balane, lat. balanus)
1. mic crustaceu fixat pe rocile litorale sau pe cochilii.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bryozoaires)
1. pl. clasă de mici nevertebrate acvatice cu aspect de muşchi de pământ, care trăiesc în colonii fixate de alge, cochilii sau roci.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. creta)
1. carbonat de calciu natural, format din cochiliile unor animale marine foarte mici.
2. bucată din această materie, pentru scris pe o tablă neagră.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. diatomite)
1. rocă organogenă silicioasă prin sedimentarea cochiliilor de diatomee; tripoli, kiselgur.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. dysodonte)
1. (despre ţâţâna unei cochilii) cu dinţii reduşi până la dispariţie.