Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cohérence, lat. cohaerentia)
1. însuşirea de a fi coerent; legătură strânsă, logică între mai multe elemente, idei, lucruri.
2. (mat.) proprietate a unui sistem de axiome de a nu admite contradicţii între nici o pereche de propoziţii care pot fi deduse din el; consistenţă (2).
3. (fiz.) proprietate a undelor de a fi coerente (2).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. incohérence)
1. faptul de a fi incoerent.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. axiomatique)
1. adj. întemeiat pe o axiomă, cu caracter de axiomă.
2. metodă ~ă = metodă ştiinţifică de expunere care, pornind de la axiome, deduce noi propoziţii (teoreme).
3. s. f. disciplină care studiază înlănţuirea coerentă a axiomelor, în scopul asigurării corectitudinii fundamentelor matematicii şi a utilizării corecte a deducţiei în ştiinţe; timologie.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. cohérent, lat. cohaerens)
2. constituit din părţi care sunt strâns, logic legate între ele; închegat, unitar; coeziv.
3. care menține o logică, armonie a gândirii.
4. (fiz.) (despre unde) care are aceeaşi lungime de undă şi diferenţă de fază constantă în timp.
5. (antonime) antilogic, incoerent.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. consistance, it. consistenza)
1. stare a unui corp care are un anumit grad de densitate.
2. rezistenţă opusă de un corp la deformare, la sfărâmare.
3. (fig.) soliditate, tărie; fermitate.
5. (log.) însuşire a unui sistem axiomatic de a nu fi contradictoriu.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. dadaïsme)
1. curent literar şi artistic apărut în 1916 în Europa, caracterizat prin negarea şi răsturnarea valorilor artistice, existente, cultivând ilogicul, arbitrarul iraţional, suprimarea oricărei legături dintre gândire şi expresie în literatură, colajele, alăturarea incoerentă de linii şi de culori în artele plastice; dada.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. désordre)
1. lipsă de ordine; neorânduială, deranj.
2. lipsă de organizare, de disciplină; debandadă.
3. (pl.) tulburări (sociale); revoltă, răscoală.
4. (fig.) confuzie (în idei); incoerenţă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. dyslogie)
1. tulburare a limbajului, printr-o vorbire incoerentă, datorată unor modificări psihopatologice fără substrat neurologic.