Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cohésion)
1. forţă de atracţie care se exercită între particulele (molecule, atomi, ioni) de acelaşi fel ale corpurilor.
2. (fig.) legătură strânsă, de ordin interior.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. cohésif)
1. care asigură coeziunea, unitatea a ceva; care leagă, uneşte.
2. constituit din părți care sunt strâns, logic legate între ele; coerent.
Parte de vorbire: s.
Origine: (deconsolida)
1. acţiunea de a deconsolida, pierdere a legăturilor solide de coeziune dintre particulele unei roci.
Parte de vorbire: s.
Origine: (dezagrega)
1. acţiunea de a (se) dezagrega.
2. transformare chimică a unui material sau a unei substanţe, insolubile în dizolvanţi obişnuiţi, în substanţe dintre care cel puţin una este solubilă.
3. distrugere a stării de coeziune a unei roci sub acţiunea agenţilor geomorfologici externi.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. désagrégation)
1. acțiunea de a se dezagrega și rezultatul ei; dezagregare.
2. descompunerea unui corp în elementele sale constitutive.
3. degenerescența sau distrugerea treptată a unei persoane sau a unui lucru.
4. (fig.) distrugerea principiilor de unitate, coeziune etc.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. désarticuler)
1. tr. (med.; despre membre) a face să iasă din articulaţie.
2. (chir.) a amputa la nivelul unei articulaţii.
3. refl. (despre oase) a ieşi din încheieturi.
4. a-şi pierde coeziunea, a se dezmembra.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. désarticulation)
1. acțiunea de a (se) dezarticula și rezultatul ei; dezarticulare.
2. acțiunea de a face un os să iasă din articulație.
3. acțiunea de a separa, de a desprinde elementele care alcătuiesc ceva; operație de separare a cuvintelor, a silabelor și a altor sunete ale vorbirii.
4. (prin ext.) faptul de a-și pierde coeziunea.
5. (var.) (înv.) dezarticulațiune.