Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Phänomenalismus, rus. fenomenalizm, după fr. phénoménisme)
1. concepţie filozofică idealistă potrivit căreia esenţa lucrurilor este incognoscibilă, cunoaşterii omeneşti fiindu-i accesibile doar manifestările exterioare, fenomenele.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. matérialisme, germ. Materialismus)
1. orientare fundamentală în filozofie, opusă idealismului, potrivit căreia lumea este, în esență, materială și cognoscibilă.
2. ~ dialectic = concepție care îmbină organic rezolvarea consecvent materialistă a problemei fundamentale a filozofiei cu dialectica; ~ istoric = concepție filozofică având ca obiect societatea, legile generale și forțele motrice ale dezvoltării istorice; ~ economic = concepție unilaterală, metafizică, despre societate, care absolutizează rolul determinant al factorului economic în dezvoltarea socială; ~ științific-naturalist = concepție exprimând convingerea spontană a naturaliștilor că lumea exterioară este o realitate obiectivă; ~ vulgar = curent care, în esență, reduce întreaga realitate, inclusiv conștiința, la materie.
3. interes exagerat pentru problemele materiale.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. noumène, germ. Noumenon, gr. noumenon)
1. (fil.) esenţă cognoscibilă numai prin raţiune, în opoziţie cu fenomenul.