Dictionar

colectivitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. collectivité)

1. grup mare de oameni care duc o viață colectivă.
2. societate.
3. ~ statistică = totalitatea unităților statistice studiate pentru cunoașterea fenomenelor sau proceselor economice, având unele trăsături comune, caracteristici statistice, dar o mărime variabilă.
 

anarhie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anarchie, gr. anarkhia)

1. stare de dezvoltare, de haos într-o țară, instituție etc.
2. indisciplină, nesupunere a individului față de o colectivitate organizată.
 

anglofonie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anglophonie)

1. colectivitate din popoarele anglofone.
 

armată

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. armata)

1. totalitatea forțelor militare ale unui stat; oaste.
2. serviciu militar.
3. mare unitate operativă formată din mai multe unități de arme întrunite.
4. (fig.) mare colectivitate de oameni; mulțime, ceată.
 

autoconducere

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după engl. self-government)

1. conducere a activității sociale, economice etc. de către însăși colectivitatea respectivă sau prin reprezentanții ei.
 

autoempatie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (auto1- + empatie)

1. autoapreciere a gradului de empatie pe care subiectul o declanșează în colectivitate.
 

autoimpunere

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după rus. samooblojenie)

1. contribuție în bani sau în muncă benevolă, stabilită de o colectivitate în vederea unor lucrări locale de interes obștesc.