colegiu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. collegium, fr. collège)

1. (în Roma antică)grup (de cel puțin trei persoane) însărcinat cu o anumită funcție publică.
2. organ de conducere colectivă și de îndrumare a unui periodic, a unei lucrări, cărți etc., a unei întreprinderi sau instituții.
3. corp sau asociație a unor persoane care au aceeași profesie sau aceeași demnitate.
4. (jur.; în unele țări) colectiv de judecători în cadrul organizării interne a instanței supreme sau cu atribuții speciale pe lângă unele organe de jurisdicție.
5. ~ de avocați = colectiv al avocaților dintr-o unitate administrativ-teritorială.
6. ~ de partid = organ care controlează modul în care se respectă prevederile statutului cu privire la disciplina și morala de partid etc.
7. (în trecut) categorie electorală care îngloba cetățenii cu aceeași avere sau cu același rang social.
8. instituție de învățământ public asemănător liceului, cu o organizare specială.
9. ~ de redacție = organ consultativ pe lângă redactorul-șef al unei publicații; comitet de redacție.

arval

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. arvales /fratres/, fr. arvale)

1. (ant.) membru al unui colegiu religios la romani care conducea, la sfârșitul lunii mai, procesiuni pe câmpuri și implora zeilor recolte bogate.

cardinalat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cardinalat, lat. cardinalatus)

1. demnitatea de cardinal1 (I).
2. colegiu al cardinalilor.

centumvir

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat., fr. centumvir)

1. (în Roma antică) membru al unui colegiu de judecători, o sută de magistrați, care judeca afacerile civile.
2. magistrat dintr-un municipiu, dintr-o colonie.

colegial, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. collégial)

1. tovărășesc, camaraderesc.
2. de colegiu (2), referitor la colegiu.
3. biserică ~ă (și s. f.) = biserică în care oficiază un colegiu de canonici.

colegian, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. collégien)

1. elev al unui colegiu.

comitet

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (rus. komitet, fr. comité)

1. organ de stat, de conducere sau îndrumare colectivă a unor organizații politice, de masă etc.
2. ~ central = organ superior al unui partid (comunist sau muncitoresc) ori al unei organizații de masă; ~ executiv = organ de conducere al unui consiliu popular, care exercită funcțiile acestuia în perioada dintre două sesiuni; ~ de redacție = colegiu de redacție.
3. organism în cadrul unei conferințe sau organizații internaționale, cu atribuții limitate și temporare.