Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. commandement)
1. organ de comandă (într-o mare unitate militară etc.).
2. (fig.) sentinţă, precept, normă, regulă.
3. (jur.) act prin care creditorul, prin mijlocirea unui agent judecătoresc, începe executarea imobiliară, somând pe debitor să plătească datoria.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. application, lat. applicatio)
1. punere în practică; aplicare.
2. punct de ~ = punct în care se exercită o forţă asupra unui corp; şcoală de ~ = instituţie şcolară ataşată pe lângă o instituţie de pregătire a cadrelor, în care se face practică pedagogică.
3. (mil.) formă de pregătire a comandamentelor şi trupelor prin rezolvarea unor situaţii de luptă ipotetice.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. quartier)
1. parte a unui oraş, deosebită de celelalte printr-un caracter specific, propriu; locuitorii respectivi.
2. comandament al unei mari unităţi militare.
3. marele ~ general = organul suprem de conducere a armatei în timp de război.
4. loc unde este cantonată o armată; tabără.
5. porţiune a unei nave în fiecare bord înapoia traversului, deasupra liniei de plutire.
6. porţiune a unei vergi, între bază şi capătul ei.
7. (herald.) fiecare din compartimentele unui scut.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Kommandatur)
1. comandament (al trupelor germane de ocupaţie).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. communiqué)
1. înştiinţare oficială difuzată prin presă, radio etc. asupra anumitor tratative diplomatice, evenimente etc.
2. buletin oficial al comandamentului suprem al unei armate prin care publicul este informat în timp de război cu privire la operaţiile militare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (rus. diviziia)
1. mare unitate militară din mai multe regimente de arme diferite sau mai multe nave de acelaşi tip.
2. comandamentul unei asemenea unităţi militare.
3. categorie de calificare a echipelor sportive.
4. ansamblu de mai multe birouri sub direcţia unui şef; secţie, serviciu (la căile ferate).
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. parlementaire, it. parlamentario)
1. adj. referitor la parlament.
2. regim ~ = regim al unui stat în care guvernul răspunde pentru activitatea sa în fața parlamentului.
3. potrivit uzanțelor admise în parlament.
4. referitor la acțiunea de a parlamenta.
5. s. m. membru al parlamentului.
6. persoană delegată, în timp de război, să ducă tratative de pace sau de armistițiu cu comandamentul inamic.