Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Epigone, fr. épigone, lat. epigonus, gr. epigonos)
1. denumire dată fiilor celor șapte comandanți la asediul Tebei.
2. diadoh.
3. urmaș lipsit de orginalitate, inferior predecesorilor; scriitor minor din faza de declin a unei școli literare.
4. (biol.) descendent al unui tip animal care prezintă variație în formă.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. indicatif, lat. indicativus)
1. adj. care indică, face cunoscut.
2. mod ~ (și s. n.) = mod verbal care exprimă o acțiune reală.
3. s. n. denumire convențională pentru unități militare, comandanți etc.
4. (la un post de radio-tv.) semnal de identificare la începutul sau sfârșitul emisiunii.
5. ~ de apel = apelativ convențional din litere sau cifre, pentru identificarea locului de origine sau a expeditorului unui mesaj telegrafic ori radiofonic.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. stathouder)
1. titlu dat guvernatorilor de provincii şi comandanţilor militari din æările de Jos.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr., lat. tribunal)
1. estradă amenajată într-o bazilică romană sau într-o unitate militară, pe care stăteau magistrații și, respectiv, comandanții.
2. instanță judecătorească (care judecă procesele civile și penale).
3. local în care funcționează o astfel de instanță.
4. complet care judecă o cauză, un proces.