Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. comparatif, lat. comparativus)
1. bazat pe comparaţie; pentru o comparaţie.
2. metodă ~ă = metodă de cercetare în lingvistica istorică, constând în reconstituirea faptelor de limbă din trecut, nescrise, prin compararea metodică a unor fapte corespunzătoare de mai târziu din diferite limbi existente; gramatică ~ă = disciplină care studiază, prin comparaţie, structura gramaticală a limbilor înrudite.
3. (gram.) grad ~ (şi s. n.) = formă a adjectivului şi a adverbului care exprimă superioritatea, inferioritatea sau egalitatea între mai multe obiecte.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (germ. Komparativismus)
1. practica studierii lucrurilor prin comparație.
2. metodologie lingvistică potrivit căreia cercetarea limbilor este făcută cu metoda comparatistă; comparatism.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. comparé)
1. (despre discipline ştiinţifice) care are ca obiect studiul fenomenelor puse în comparaţie; comparativ.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. comparatisme)
1. metodă de cercetare în literatură, muzică etc. bazată pe identificarea şi compararea motivelor comune din culturile diferitelor ţări.
2. cercetare lingvistică bazată pe metoda comparativ-istorică; comparativism.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. graphométrie)
1. studiul comparativ al grafiilor, al grafismelor (pentru identificarea scrisului).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. hiérographie)
1. descriere comparativă a religiilor.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. indo-européen)
1. s. m. f. grup mare de popoare și de limbi vorbite în prezent în Europa și în alte continente, reprezentând continuarea unei limbi comune neatestate, dar reconstituită prin metoda comparativ-istorică.
2. adj. referitor la aceste limbi sau la populațiile care le vorbeau.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.f.
Origine: (I. germ. iranistisch, II. germ. Iranistik)
1. I. referitor la iranistică; de iranistică; (rar) iranist.
2. II. disciplină care studiază comparativ limbile, literaturile şi culturile iraniene; iranologie.