Dictionar

Compensa

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. compenser, lat. compensare)

1. tr. a înlocui ceva consumat, cheltuit, prin altceva; a da un echivalent; a despăgubi.

2. a determina valoarea mijlocie sau cea mai probabilă a unui şir de măsuri, ale căror rezultate brute sunt afectate de erori accidentale.

3. (fiz.) a micşora sau a anula efectul unei acţiuni.

4. a înlătura erorile de deviaţie ale unei busole.

5. tr., refl. (med.; despre organe) a(-şi) reveni la o stare de echilibru, de funcţionare normală.


Compensabil, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. compensable)

1. care poate fi compensat.

2. (antonime) incompensabil, necompensabil.


Compensare

Parte de vorbire: s.
Origine: (compensa)

1. acţiunea de a (se) compensa.

2. restabilire a echilibrului proceselor psihofiziologice prin reacţii sau impulsuri orientate în sens opus.

3. mecanism biologic de menţinere şi redresare a funcţiilor vitale ale organismului, în cazul lezării sau îndepărtării unor organe ori părţi anatomice.

4. operaţie comercială, constând dintr-un schimb echivalent de mărfuri şi servicii între vânzător şi cumpărător, fără utilizarea mijloacelor de plată.

5. operaţie financiară prin care se reglează raportul dintre vânzare şi puterea de cumpărare.

6. retribuţie pentru un drept nefolosit.

7. reducere sau anulare a tensiunii electrice aplicate unui circuit prin introducerea unei tensiuni electromotoare suplimentare.


Compensaţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. compensation, lat. compensatio)

1. compensare; ceea ce serveşte pentru a compensa; răsplată, despăgubire.


Compensativ, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. compensatif)

1. care compensează, care are caracter de compensație; compensator.


Compensator, -oare

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. compensateur)

1. adj. care compensează; compensativ, compensatoriu.

2. s. n. sistem tehnic care lucrează în vederea obţinerii unei compensări de variaţie, de efort etc.

3. maşină electrică rotativă pentru îmbunătăţirea factorului de putere în reţele de curent alternativ.

4. instrument electric de măsură bazat pe metoda compensării.

5. s. m. specialist autorizat efectueze compensarea busolelor de pe (aero)nave.


Compensatoriu, -ie

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. compensatoire)

1. compensator.

2. (jur.) care duce la repararea unei pagube.

3. daune ~ii = sumă de bani care se plăteşte de către debitor creditorului pentru a-i acoperi pagubele rezultate din neîndeplinirea unei obligaţii.


Antischeting

Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. antiskating)

1. dispozitiv de reglaj la pick-up-urile moderne pentru compensarea forţei centripete.


Arguție

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. argutie, lat. argutia)

1. argumentare sprijinită pe fapte neînsemnate, fără semnificație.

2. subtilitate exagerată în argumentare, folosită pentru a compensa slăbiciunea, golul sau falsitatea gândirii.


Beneficiu

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. beneficium, fr. bénéfice)

1. (în feudalism) concesiune de pământ făcută de un suzeran unui vasal ca recompensă în schimbul achitării de unele obligaţii.

2. folos, profit, câştig.

3. ~ de inventar = drept de care se bucură un moştenitor de a accepta condiţionat o succesiune.

4. venit net al unei întreprinderi; sursă de acumulare.

5. sub ~ de inventar = în mod provizoriu, sub rezervat verificării.


Bonificaţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bonification)

1. bonificare.

2. compensaţie în bani pentru o daună, reprezentând o reducere sau o mărire a unui profit.

3. (sport) avantaj constând din îmbunătăţirea timpului realizat, acordat primului sau primilor clasaţi, într-o competiţie.


Bonus

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (engl. bonus)

1. (economie) remunerație suplimentară reprezentând o cotă din profitul companiei și recompensând anumite merite, servicii et cetera; gratificație, tantiemă.

2. element suplimentar care oferă valoare adăugată produsului inițial.


Bulimic, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. boulimique)

1. I. care este legat de bulimie; (prin ext.) care manifestă o foame mare.

2. (nosologie) hiperfagie = tulburare de alimentație caracterizată prin consumul excesiv și necontrolat de alimente, fără mecanismele compensatorii care împiedică creșterea în greutate.

3. II. (med.) persoană care suferă de bulimie.

4. (fig.) persoană care nu se poate opri din consumat.