Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. audit)
1. funcţie de control şi de revizie contabilă a unei firme; proces prin care persoane competente, independente colectează şi evaluează probe pentru a-şi forma o opinie asupra gradului de corespondenţă între cele observate şi anumite criterii prestabilite.
Parte de vorbire: s.
Origine: (declina)
2. totalitatea modificărilor suferite de un nume pentru a exprima cazurile gramaticale; flexiune nominală.
3. clasă sau grupă de substantive care au aceleaşi forme de flexiune ori care folosesc aceleaşi mijloace de realizare a flexiunii.
4. (jur.) ~ de compentenţă = hotărâre prin care care o instanţă îşi constată incompetenţa şi trimite cazul unei instanţe competente.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. éditer)
1. a publica și a pune în vânzare o lucrare, o carte, o revistă, o emisiune poștală, un disc etc.
2. a stabili pentru publicare un text, pe baza unor cercetări competente.
3. (inform.) a pregăti textual datele unui program, în vederea prelucrării lor la ordinator.
Parte de vorbire: s.
Origine: (proroga)
1. acţiunea de a proroga; prorogaţie.
2. extindere a competenţei unui organ de jurisdicţie în temeiul unei dispoziţii normative.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr., engl. raid)
1. incursiune rapidă în teritoriul inamic, executată de o mică unitate militară, în scop de recunoaștere sau cercetare.
2. drum aerian parcurs de un avion.
3. ~ aerian = atac aerian împotriva unui obiectiv îndepărtat.
4. ~-anchetă = anchetă pe o anumită temă efectuată în diferite întreprinderi, localități etc.
5. acțiune de control a activității unor întreprinderi sau a unor organe executive, efectuată de organele competente.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (STA[ndard de] S[tat])
1. standard cu aplicare obligatorie, stabilit de organe specializate competente și aprobat de guvern; standard de stat.