dualist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. dualiste)

1. I. referitor la dualism, propriu dualismului.
2. care cuprinde două elemente disjuncte, opuse și complementare.
3. II. adept, teoretician al dualismului.
4. persoană care profesează o doctrină dualistă.
5. (antonim) monist.

jumelaj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. jumelage)

1. acțiunea de a jumela, de a asocia două lucruri identice sau complementare; prindere, montare în perechi; jumelare.
2. (tehnologie) acțiune de consolidare cu o jumelă.

neoimpresionism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. néo-impresionnisme)

1. direcţie modernistă în pictură care, recurgând la culorile complementare, aplică procedeul contrastului simultan în vederea obţinerii unei forme distincte.

personalia

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. personalia)

1. informaţii complementare în prezentarea persoanei căreia îi este închinată o lucrare.

tantric, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. tantrique)

1. I. care caracterizează tantra sau tantrismul; tantrist.
2. care se referă la tantra sau tantrism; tantrist.
3. II. adept al tantrismului (doctrină religioasă exprimată în tantre, care s-a dezvoltat pe subcontinentul indian începând cu secolul V d.Hr., bazată pe credința în două principii complementare, masculin și feminin, susținând căutarea uniunii divine în fuziunea armonioasă a acestor contrarii, prin întrebuințarea anumitor metode fizico-spirituale, în special erotice); tantrist.