Dictionar

benign, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. benignus, fr. bénigne)

1. (despre boli) care nu dă complicații sau stări grave.
 

birocratism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bureaucratisme, rus. biurokratizm)

1. interpretare și aplicare formalistă, cu complicații inutile, a legilor, a dispozițiilor, în rezolvarea problemelor administrative, organizatorice etc.; birocrație.
 

eutocie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. eutocie, gr. eutokia)

1. naștere normală, fără complicații.
 

imbroglio

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. imbroglio)

1. încurcătură.
2. piesă de teatru cu intrigă foarte încurcată.
3. (muz.) denumire a anumitor complicații ritmice, care încurcă tactul.
 

neurobruceloză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. neurobrucellose)

1. bruceloză în care predomină complicațiile nervoase.
 

apendicocel

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. appendicocèle)

1. (med.) hernie a apendicelui (această patologie poate duce la complicații precum durerea, inflamația și, în unele cazuri, perforarea apendicelui, care necesită intervenție chirurgicală).