Dictionar

ambivalent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. ambivalent)

1. care prezintă ambivalență.
2. referitor la existența concomitentă a două aspecte radical diferite.
3. care are mai multe valori, mai multe proprietăți, mai multe comportamente diferite, contradictorii, chiar opuse.
4. (antonime) univalent, monovalent.
 

atipic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. atypique)

1. care nu prezintă caracterele tipului; care este diferit de tipul obișnuit.
2. care nu se conformează regulilor, comportamentelor obișnuite.
3. (antonim) tipic.
 

civilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. civilité, lat. civilitas)

1. ansamblu de comportamente legate de politețe.
2. comportare frumoasă, fel curtenitor de a vorbi, de a duce o conversație; curtenie.
3. (înv.) civilizație.
4. (anton.) incivilitate.
 

dresură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (germ. Dressur)

1. acțiunea de a dresa; dresaj, dresare.
2. faptul de a obișnui un animal cu anumite comportamente.
3. număr într-un spectacol de circ realizat cu animale dresate.
 

etofarmacologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (eto- + farmacologie)

1. metodă modernă de evaluare a efectelor medicației psihotrope prin studierea comportamentelor animalelor.
 

felinitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. félinité)

1. caracter felin, ansamblu de comportamente caracteristice ale pisicii.
2. (literar) care are flexibilitatea, grația și viclenia unei pisici.
3. suplețe, agerime, grație (în mișcări).