Dictionar

Rezultate principale (Compromis.):

Compromis

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. compromis)

1. înţelegere, acord bazat pe renunţări şi concesii reciproce.

2. înţelegere potrivit căreia părţile în litigiu se supun judecăţii unor arbitri.


Rezultate secundare (Compromis.):

Compromisoriu, -ie

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. compromissoire)

1. în legătură cu un compromis.

2. care prevede recurgerea la arbitraj în cazul unui litigiu între părți.

3. clauză ~ie = clauză a unui contract prin care se stipulează dificultățile care ar putea surveni din executarea lui urmează fie rezolvate de arbitri.

4. judecată ~ie = judecată pronunțată de arbitri.


Compromisoriu, -ie

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. compromissoire)

1. în legătură cu un compromis.

2. care prevede recurgerea la arbitraj în cazul unui litigiu între părți.

3. clauză ~ie = clauză a unui contract prin care se stipulează dificultățile care ar putea surveni din executarea lui urmează fie rezolvate de arbitri.

4. judecată ~ie = judecată pronunțată de arbitri.


Concesie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. concession, lat. concessio)

1. cedare, renunţare (la ceva) în interesul altuia.

2. compromis.

3. figură retorică constând din acordarea unei aprobări părţii adverse pentru a o putea respinge mai apoi cu uşurinţă; epitropă.


Doctrinarism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. doctrinarisme)

1. curent politico-ideologic din Franţa, fundat sub Restauraţie, care preconiza o politică de compromis între absolutism şi liberalism.


Integralism

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (it. integralismo, fr. intégralisme)

1. curent de avangardă în literatura dintre cele două războaie mondiale care proclamă o artă a imediatului şi a autenticităţii totale.

2. aspiraţie către actualizarea completă a propriei ideologii în viaţa social-politică.

3. calitatea, caracterul a ceea ce este integral, a ceea ce nu admite nici o restricție, nici un compromis.


Intransigent, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. intransigeant, it. intransigente)

1. care nu admite facă concesii, compromisuri; neînduplecat; incoruptibil.


Intransigenţă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. intransigeance, it. intransigenza)

1. atitudine necruţătoare, refuz al compromisurilor.