Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (it. contabile, fr. comptable)
1. I. care se referă la contabilitate; contabilicesc.
2. care este folosit în contabilitate; contabilicesc.
3. care face parte dintr-o contabilitate; contabilicesc.
4. care este determinat prin tehnici contabile; contabilicesc.
5. II. persoană calificată care ține contabilitatea, care se ocupă de conturile unei instituții, întreprinderi etc.
6. (var.) comptabil.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (it. contabilità, fr. comptabilité)
1. știință care studiază evidența contabilă.
2. determinarea detaliată a cheltuielilor și încasărilor de debite și credite.
3. totalitatea operațiilor de înregistrare a mișcării fondurilor și materialelor unei instituții sau întreprinderi; evidență contabilă.
4. serviciul responsabil cu întocmirea conturilor; secție, birou într-o unitate economică unde se face evidența contabilă.
5. (prin ext.) determinarea detaliată a lucrurilor care nu sunt evaluate în bani; numărătoare exactă.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (contabil + -icesc)
1. care se referă la contabil sau la contabilitate; contabil, (rar) comptabil.