Dictionar

compunător, -oare

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (compune + -(ă)tor)

1. (care este) component.
2. (înv.) (persoană) care compune; compozitor.
3. (var.) compuitor.
 

compuncțios, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (cf. fr. componctueux)

1. plin de compuncțiune, de afectație (vorbind despre o persoană, despre un aspect al comportamentului său fizic).
 

compuncțiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. componction)

1. (religie) durere, regretul de a-l fi jignit pe Dumnezeu; contrițiune, pocăință.
2. atitudine, care poate fi afectată și ostentativă, de regret, umilință, contemplare.
3. (ironic) aer solemn ușor ridicol, gravitate afectată sau exagerată.
 

compune

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (lat. componere)

1. tr. a alcătui, a forma un întreg.
2. a crea, a elabora o operă literară, muzicală etc.
3. refl. a consta, a fi alcătuit din...
 

compunere

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (compune)

1. acțiunea de a compune.
2. bucată literară sau muzicală; compoziție.
3. procedeu de formare a cuvintelor prin crearea unui cuvânt nou din mai multe cuvinte întregi existente independent, cu ajutorul unor elemente de compunere sau din abrevieri.
4. lucrare școlară scrisă asupra unei teme; compoziție (6).
 

ablativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. ablativus, fr. ablatif)

1. care poate suferi ablațiuni (transformarea progresivă a unui material prin descompunere, fuziune, vaporizare, sublimare, eroziune).
 

aerogen, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aérogène)

1. produs prin intermediul aerului atmosferic.
2. de origine respiratorie.
3. (despre bacterii) care descompune substanțe solide sau lichide în suprafețe gazoase.
 

afixoid

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. affixoïde)

1. element de compunere tematică; un cuvânt obișnuit care funcționează și ca afix; pseudoafix.
 

altera

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. altérer, lat. alterare)

1. refl a se descompune; (despre alimente) a se strica.
2. (despre roci) a (se) dezagrega.
3. (lingv.; despre sunete) a-și modifica pronunțarea sub influența altui sunet.
4. tr. a denatura adevărul.
5. (muz.) a se modifica înălțimea unui sunet.
 

amilază

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. amylase)

1. (biochimie) enzimă care provoacă hidroliza amidonului și a glucidelor; diastază.
2. ~ salivară = enzimă găsită în salivă care descompune amidonul în maltoză și dextrină; ptialină.
3. ~ pancreatică = enzimă digestivă secretată de glandele pancreatice, activă în sucul pancreatic, cu funcția principală de a ajuta la digerarea carbohidraților din alimentele ingerate.
 

amonificare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. ammonisation)

1. proces de formare a amoniacului prin descompunerea proteinelor și a altor compuși organici din sol sub acțiunea microorganismelor.