Rezultate secundare (Comunicarea.):
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. caractériel)
1. referitor la caracter, de caracter.
2. (psihopatologie) se spune despre o persoană care suferă de tulburări de caracter.
3. copil ~ = copil care are o inteligență normală, dar care prezintă tulburări de comportament caracterizate cel mai adesea prin agresivitate, instabilitate excesivă și blocaj în comunicarea cu ceilalți.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. dactylophone)
1. aparat portativ cu clape corespunzând unor litere sau sunete, destinat să faciliteze comunicarea celor lipsiţi de darul vorbirii.
Parte de vorbire: s.f. (desuet)
Origine: (fr. dépêche)
1. corespondență oficială transmisă sau primită de o persoană publică.
2. comunicare oficială sau privată transmisă prin mijloacele cele mai rapide.
3. comunicarea transmisă prin telegraf; telegramă.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. directif)
1. care dirijează o activitate sau un sector de activitate.
2. referitor la o anumită direcție; direcțional.
3. (despre antene) care emite într-o singură direcție; direcțional.
4. (tehn.) care are direcție fixă.
5. (despre forme verbale) care poate provoca o acțiune sau o reacție auditorului, către care este orientată comunicarea.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. fente)
1. deschidere alungită şi îngustă care permite comunicarea unui spaţiu închis cu exteriorul.
2. crăpătură liniară în gheaţă, de mare adâncime.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (germ. Intersubjektivität)
2. comunicarea sau relația dintre două persoane, fiecare persoană fiind considerată din punct de vedere al subiectivității sale.
3. (fil.) concept desemnând relaţia reciprocă dintre cunoştinţele individuale ca factor constitutiv al lumii şi experienţa concretă a fiecărui individ.