Dictionar

comunicație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. communication, lat. communicatio)

1. mijloc de comunicare între două puncte; legătură, contact (rutier, telefonic etc.)
2. (pl.) ansamblu de infrastructuri care permite asemenea legături.
3. figură retorică prin care un orator sau autor se adresează auditoriului, respectiv cititorului, simulând a-l consulta cu privire la aprecierea unor fapte sau în legătură cu justețea unor afirmații ori argumente.
 

biocomunicație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (bio- + comunicaţie)

1. comunicație în domeniul biologic.
 

bioradiocomunicație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. bioradiocommunication)

1. capacitatea omului de a transfera mental, la distanță, informații sau de a influența psihic un alt om; telepatie, radiocomunicație biologică.
 

electrocomunicație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. électrocommunication)

1. procedeu de comunicație la distanță prin mijloace electromagnetice.
 

intercomunicație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. intercommunication)

1. comunicație reciprocă; relație, conexiune.
2. conversație între mai mulți interlocutori.
 

radiocomunicație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. radiocommunication)

1. transmiterea și recepția unor sunete, semnale sau imagini cu unde electromagnetice.
 

telecomunicație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. télécommunication)

1. transmitere și recepție la distanță a unor sunete, a unor semne sau imagini, folosind numai fenomenele electromagnetice sau optice.
2. legătură între două puncte între care se realizează telecomunicația.
3. sistem de ~ții = totalitatea mijloacelor tehnice dintr-un serviciu de telecomunicații, care formează o unitate.
 

aliniament

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. alignement)

1. linie dreaptă de teren determinată pe puncte caracteristice.
2. porțiune dreaptă din traseul unei căi de comunicație cuprinsă între două curbe consecutive.
 

anastomoză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anastomose, gr. anastomosis)

1. comunicație naturală sau chirurgicală între două sau mai multe vase sangvine, fibre nervoase sau musculare etc.
2. reunire a diferitelor organe vegetale.
 

biocomunicație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (bio- + comunicaţie)

1. comunicație în domeniul biologic.
 

bioradiocomunicație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. bioradiocommunication)

1. capacitatea omului de a transfera mental, la distanță, informații sau de a influența psihic un alt om; telepatie, radiocomunicație biologică.
 

circulație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. circulation, lat. circulatio)

1. mișcare, deplasare (de oameni, de vehicule pe o cale de comunicație etc.).
2. mișcare a unui corp într-un circuit.
3. a pune în ~ = a face să intre în uz.
4. mișcare a sângelui în aparatul circulator și a servei în plante.
5. (ec.) schimb de bunuri, de mărfuri.
6. ~ bănească (sau monetară) = circulația banilor în procesul schimbului.
 

concentrator

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. concentrator)

1. calculator de capacitate redusă, programat pentru a executa multiplexarea unui set de linii de comunicație de joasă viteză pe o singură linie.