OK
X
comunica
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. communiquer, lat. communicare)
1.
tr.
a
face
cunoscut;
a
înștiința.
2.
a
prezenta
o
comunicare
(4).
3.
intr.
a
fi,
a
se
pune
în
legătură
cu...
comunicabil, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. communicable, lat. communicabilis)
1.
care
poate
fi
comunicat,
pe
care
îl
putem
comunica;
care
se
poate
face
cunoscut
oral
sau
prin
scris.
2.
care
poate
fi
transmis
printr-un
mijloc
de
comunicare.
3.
(antonime)
necomunicabil,
incomunicabil.
comunicabilitate
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. communicabilité)
1.
calitatea,
starea
a
ceea
ce
este
comunicabil.
comunicant 1
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. communicant)
1.
vase
~e
=
sistem
de
vase
care
comunică
între
ele,
astfel
încât
un
lichid
se
ridică
în
toate
la
același
nivel.
comunicant 2, -ă
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (comunica + -ant)
1.
cel
care
comunică
ceva;
cel
care
răspunde
la
o
anchetă
lingvistică.
comunicare
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (comunica)
1.
acțiunea
de
a
comunica.
2.
înștiințare,
veste,
știre.
3.
contact,
relație,
legătură.
4.
prezentare
într-un
cerc
restrâns
de
specialiști
a
unei
contribuții
personale
într-o
problemă
științifică;
lucrare
care
face
obiectul
unei
asemenea
prezentări.
comunicat
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. communiqué)
1.
înștiințare
oficială
difuzată
prin
presă,
radio
etc.
asupra
anumitor
tratative
diplomatice,
evenimente
etc.
2.
buletin
oficial
al
comandamentului
suprem
al
unei
armate
prin
care
publicul
este
informat
în
timp
de
război
cu
privire
la
operațiile
militare.
acatafazie
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. acataphasie)
1.
așezare
greșită
a
cuvintelor
în
vorbire.
2.
(med.)
tulburare
de
comunicare
verbală
constând
în
dezacordul
între
ideație
și
vorbire.
acatagrafie
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. acatagraphie)
1.
tulburare
a
comunicării
scrise
constând
în
așezarea
greșită
a
cuvintelor
în
scris.
adresă
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. adresse)
1.
indicație
pe
scrisori,
colete
etc.
care
conține
numele
și
domiciliul
destinatarului.
2.
la
~a
cuiva
=
cu
privire
la
cineva.
3.
comunicare
oficială
făcută
în
scris
de
o
instituție.
4.
dexteritate,
îndemânare.
5.
(inform.)
simbol,
cuvânt,
cod
care
indică
locul
din
memoria
unei
mașini
electronice
unde
se
înregistrează
o
informație.
afrazie
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. aphrasie)
1.
tulburare
de
comunicare
verbală,
dificultate
de
a
construi
fraze.
aliniament
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (după fr. alignement)
1.
linie
dreaptă
de
teren
determinată
pe
puncte
caracteristice.
2.
porțiune
dreaptă
din
traseul
unei
căi
de
comunicație
cuprinsă
între
două
curbe
consecutive.
alocutor
Parte de vorbire:
s.m.
Etimologie: (it. allocutore)
1.
cel
căruia
i
se
adresează
o
comunicare;
destinatar,
interlocutor.
2.
(anton.)
locutor.