Dictionar

Rezultate secundare (Comunității,):

Comunitar, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. communautaire)

1. care aparține comunității, care se referă la comunitate; care se desfășoară în comunitate.

2. care privește Comunitatea Europeană, Uniunea Europeană.

3. care aparține pieței comune europene.


Cultură

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. culture, lat. cultura)

1. totalitatea valorilor materiale şi spirituale create de omenire în decursul vremurilor.

2. totalitatea cunoştinţelor din diverse domenii pe care le posedă cineva; dezvoltare intelectuală a cuiva.

3. ~ generală = ansamblu de cunoştinţe necesare unui individ în viaţa zilnică; ~ de masă = ansamblu de cunoştinţe şi de valori cu care masele vin în contact prin participare creatoare sau prin asimilare.

4. (arheol.) totalitatea vestigiilor materiale şi spirituale păstrate, prin intermediul cărora poate fi reconstituită imaginea comunităţii omeneşti dintr-o anumită epocă.

5. totalitatea lucrărilor agrotehnice necesare pentru a obţine recolte bogate de la plantele de cultură.

6. plante de ~ = plante cultivate de om.

7. teren cultivat cu anumite plante.

8. creştere, prăsire a unor animale.

9. creştere în laborator a unor bacterii; colonie de bacterii produsă în acest fel.

10. ~ fizică = dezvoltarea armonioasă a corpului omenesc prin gimnastică şi sport; educaţie fizică.


Individualist, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. individualiste)

1. (adept) al individualismului.

2. (cel) care se izolează de interesele, de preocupările colective; (prin ext.) egoist.

3. I. care se referă la individualism, care aparține individualismului.

4. care recunoaște preeminența individului asupra grupului, comunității, societății.

5. al cărui comportament manifestă individualism; care își exprimă independența, originalitatea sa proprie etc.

6. (antonime) altruist, colectivist.


Restaurativ, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (germ. restaurativ)

1. referitor la restaurare; care restaurează sau care permite restaurarea.

2. (drept) justiție = demers penal care urmărește restabilirea coeziunii sociale prin implicarea autorului unei infracțiuni în corectarea efectelor acesteia, în raport cu victima și, după caz, cu alți membri ai comunității afectate; justiție reparatorie.


Trib

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (lat. tribus, fr. tribu)

1. formă de organizare economică și social-politică a societății primitive, dintr-o grupare de mai multe ginți sau de familii înrudite, reunite pe baza comunității teritoriului și supuse autorității unui șef unic.

2. (la unele popoare din ant.) seminție, gintă, neam.

3. (biol.) subdiviziune a familiei cu genuri înrudite.


Imam

Parte de vorbire: s.m.
Origine: (tc. imam)

1. (în islamul sunnit) titlul dat califului ales, nu neapărat dintre descendenții Profetului, ci dintre membrii tribului său.

2. (în islamul șiit) căpetenia comunității, descendent din Ali, care-l face infailibil.

3. lider religios musulman.

4. musulman capabil conducă rugăciunea comună într-o moschee.

5. (var.) iman.