Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. conceptualiste)
1. I. referitor la conceptualism, doctrină filozofică conform căreia conceptele noastre generale au existență reală doar în mintea noastră.
2. II. adept al conceptualismului.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. conceptualiser)
1. a elabora un concept pornind de la un lucru oarecare; a transpune o teorie în concepte.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (engl. conceptional)
1. referitor la concepte și, prin extensiune, la creațiile minții sau concepții; care ține de concepție.
2. (fiziol.) care se referă la concepție; (antonime) anticoncepțional, contraceptiv.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. quantification)
1. faptul de a cuantifica.
2. procedeu al mecanicii cuantice pentru stabilirea valorilor luate de mărimile fizice care caracterizează proprietatea sistemelor atomice sau ale particulelor elementare.
3. ~a predicatului = operaţie logică prin care se precizează cantitatea predicatului în raport cu subiectul.
4. introducere a determinaţiilor cantitative în definirea şi exprimarea conceptelor ştiinţifice.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. équipollence, lat. aequipollentia)
1. egalitate de forţe, de puteri.
2. (log.) raport de egalitate între două propoziţii sau concepte de aceeaşi extensie; echivalenţă.
3. (mat.) relaţie între vectori echipolenţi.
Parte de vorbire: s.
Origine: (etno- + filozofie)
1. totalitatea conceptelor filozofice ale unui grup etnic.