conceptual, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. conceptuel, lat. conceptualis)

1. care ține de concept; care se referă la concept; ideal, abstract.
2. care constituie un concept, o idee generală.
3. artă ~ă = tendință în arta contemporană care face să primeze ideea, concepția operei asupra formei sale concrete, ultime.

conceptualism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. conceptualisme)

1. concepție în filozofia scolastică medievală apropiată de nominalism, care recunoaște existența generalului.

conceptualist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. conceptualiste)

1. I. referitor la conceptualism, doctrină filozofică conform căreia conceptele noastre generale au existență reală doar în mintea noastră.
2. II. adept al conceptualismului.

conceptualiza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. conceptualiser)

1. a elabora un concept pornind de la un lucru oarecare; a transpune o teorie în concepte.

analitic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. analytique, lat. analythicus)

1. bazat pe analiză.
2. chimie ~ă = ramură a chimiei care studiază elementele componente ale substanțelor; limbă ~ă = limbă flexionară în care raporturile gramaticale se exprimă prin cuvinte izolate; filozofie ~ă = orientare care reduce filozofia la analiza mijloacelor lingvistice și conceptuale ale cunoașterii.
3. care utilizează calculul algebric și infinitezimal.
4. geometrie ~ă = ramură a geometriei care studiază proprietățile figurilor geometrice cu ajutorul calculului algebric.

animologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (cf. lat. animus, spirit, inteligenţă)

1. știința sistemului conceptual sau a activităților spirituale referitoare la instituțiile sociale, artă, religie etc.

conceptualist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. conceptualiste)

1. I. referitor la conceptualism, doctrină filozofică conform căreia conceptele noastre generale au existență reală doar în mintea noastră.
2. II. adept al conceptualismului.

cronogeneză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. chronogenèse)

1. capacitate a ființei umane de a percepe timpul și de a conceptualiza ideea de temporalitate.

metateorie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. métathéorie)

1. teorie care studiază structura, sistemul conceptual și metodele unei teorii date.

neospiritualism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (neo- + spiritualism)

1. curent în gândirea filozofică din Franța și Italia, care a imprimat interpretării și analizei aparatului conceptual al spiritualismului o direcție mai subiectivistă, de coloratură iraționalistă și antiintelectualistă.