Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. compromis)
1. înţelegere, acord bazat pe renunţări şi concesii reciproce.
2. înţelegere potrivit căreia părţile în litigiu se supun judecăţii unor arbitri.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. concessif, lat. concessivus)
1. care face concesii; îngăduitor.
2. complement circumstanţial ~ = complement care exprimă concesia sau faptul care ar fi trebuit să împiedice realizarea unei acţiuni; propoziţie ~ă (şi s. f.) = propoziţie circumstanţială care corespunde unui complement circumstanţial concesiv; conjuncţie ~ă = conjuncţie care introduce o propoziţie concesivă.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. intransigeant, it. intransigente)
1. care nu admite să facă concesii, compromisuri; neînduplecat; incoruptibil.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. transiger, lat. transigere)
1. a aplana un conflict prin concesii reciproce, a ajunge la un compromis.
2. (jur.) a pune capăt unui proces.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. transigens, după fr. transigeant)
1. care cedează uşor, face concesii, compromisuri; conciliant.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. uniatisme)
1. formulă în biserica romano-catolică, după marea schismă din 1054, pentru reunirea altor biserici cu ea pe baza anumitor concesii dogmatice şi a unei autonomii faţă de Vatican.