Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. concession, lat. concessio)
1. convenţie prin care o persoană fizică sau juridică obţine dreptul de a exploata anumite servicii publice sau bunuri ale statului; drept de exploatare a unui bun obştesc, a unei întreprinderi etc. acordat de un guvern unor persoane particulare.
2. obiectul material al unei asemenea exploatări.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. beneficium, fr. bénéfice)
1. (în feudalism) concesiune de pământ făcută de un suzeran unui vasal ca recompensă în schimbul achitării de unele obligaţii.
3. ~ de inventar = drept de care se bucură un moştenitor de a accepta condiţionat o succesiune.
4. venit net al unei întreprinderi; sursă de acumulare.
5. sub ~ de inventar = în mod provizoriu, sub rezervat verificării.
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (conces/ie/ + -iona)
1. a acorda unei companii dreptul de a opera; a da în concesiune.
2. a aloca, de către stat, terenuri sau resurse naturale cu titlu gratuit sau contra cost, în vederea dezvoltării acestora.
Parte de vorbire: s. pl. (înv.)
Origine: (fr. réversale)
1. înscris prin care se încheie o concesiune reciprocă între două părți.
2. act prin care cineva se obligă să respecte un angajament; act de angajament.
3. act prin care un catolic căsătorit cu o persoană de altă confesiune se obliga a-și crește copiii în religia catolică.