Dictionar

concura

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. concourir, lat. concurrere)

1. intr. a participa la un concurs.
2. a tinde spre același rezultat.
3. intr., refl., tr. a(-și) face concurență în comerț.
 

autoconcura

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (auto1- + concura)

1. refl. a se concura pe sine însuși.
 

apragmatism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. apragmatisme)

1. incapacitate de a acționa coerent, de a coordona ansamblul acțiunilor parțiale care concură la realizarea unui scop util.
 

autoconcura

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (auto1- + concura)

1. refl. a se concura pe sine însuși.
 

climatism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. climatisme)

1. ansamblu de activități care concură la punerea în valoare a climei specifice anumitor regiuni.
 

competitiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. compétitif)

1. (despre produse) care, datorită calităților sale superioare, poate concura un alt produs similar; competițional.
2. în care concurența este posibilă.
 

competiționa

Parte de vorbire:  vb. intr., tr.  
Etimologie: (competiţie + -ona)

1. a participa la o competiție; a concura; a avea un caracter competitiv.
2. (pentru o companie) a face concurență.
 

concurge

Parte de vorbire:  vb. intr. (înv.)  
Etimologie: (după lat. concurrere)

1. a se întâlni într-un punct, venind din mai multe direcții; a tinde (spre), a se întinde (într-un punct); a converge.
2. a lucra împreună; a participa la elaborarea unei opere sau la realizarea unei acțiuni comune; a colabora; a conlucra; a coopera.
3. a candida, a concura.