concurent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. concurrent, lat. concurrens)

1. adj. care face concurență altuia.
2. (mat.; despre linii, planuri) care au un punct, o dreaptă comună, care se intersectează.
3. care tinde către același rezultat.
4. s. m. f. participant la o competiție sportivă.
5. negustor, producător care face concurență altora.

concurență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. concurrence)

1. rivalitate între industriași sau comercianți pentru acapararea pieței, pentru obținerea unor profituri cât mai mari etc.
2. întrecere, luptă pentru întâietate.
3. (biol.) relație interspecifică antagonistă în care două specii animale sau vegetale „luptă” pentru aceleași resurse de mediu.
4. (mat.) proprietate a două ori mai multe drepte sau curbe de a avea un punct comun.
5. punct de ~ = punct de intersecție a dreptelor concurente.

concurențial, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. concurrentiel)

1. care admite sau implică concurență; unde domnește concurența.
2. care este capabil să susțină concurența, competitiv.
3. referitor la concurență, la lupta pentru interese între indivizi, grupuri.

antitrust

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl., fr. antitrust)

1. inv. care se opune monopolizării pieței și îngrădirii liberei concurențe.

baraj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. barrage)

1. construcție hidrotehnică așezată transversal pe cursul unei ape curgătoare pentru a ridica nivelul apei sau a-i regulariza cursul; stăvilar, zăgaz.
2. lucrare provizorie pentru a împiedica pătrunderea apei într-o zonă de lucru, a opri circulația rutieră etc.
3. piedică; barieră.
4. lucrare de fortificație care împiedică înaintarea inamicului pe anumite direcții.
5. foc intens de artilerie sau de arme automate ca să oprească atacul inamicului.
6. întrecere suplimentară pentru promovarea mai multor echipe sportive sau concurenți aflați la egalitate ori pentru stabilirea ordinii lor într-un clasament.
7. (med.) tulburare ideomotorie caracterizată printr-un blocaj în șirul ideilor, în exprimarea lor.

catch

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., engl. catch)

1. luptă sportivă în care concurenții pot prinde orice parte a corpului adversarului.
2. cântec liric englez pentru două, trei sau mai multe voci, în stil polifonic, destinat a fi interpretat numai de bărbați.

categorie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. catégorie, lat. categoria, gr. kategoria)

1. noțiune fundamentală care exprimă proprietățile și relațiile esențiale și generale ale obiectelor și fenomenelor realității.
2. grup de ființe, obiecte, fenomene de același fel, sau asemănătoare între ele.
3. ~ socială = grup social care reunește parțial trăsăturile unei clase sociale.
4. grupă în cadrul unei ramuri sportive, stabilită, în raport cu greutatea corporală a concurenților, după performanțele realizate sau după vârstă.

clasament

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. classement)

1. acțiunea de clasare, de punere într-o anumită ordine; rezultatul acestei acțiuni.
2. repartiție pe clase.
3. atribuirea unui loc sau rang la ceva sau cuiva în funcție de meritul sau valoarea acestuia.
4. ordine a reușitei concurenților într-o competiție (sportivă).

colocație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. collocation, I. engl. colocation)

1. I. plasarea mai multor entități într-o singură locație
2. (log.) poziție, clasament al unui obiect în raport cu altele.
3. operațiune judiciară constând în stabilirea rangului și importanței drepturilor unui creditor, în concurență cu alții, în repartizarea bunurilor poprite de la un debitor comun; colocare, colocat.
4. (jur.) termenul pe care îl are un creditor pentru plătirea creanțelor.
5. (jur.) sumă de bani pe care o are de primit un creditor.
6. (lingv.) succesiune de cuvinte care apar adesea împreună; grup de cuvinte; sintagmă.
7. (mat.) metodă de calcul utilizată pentru a rezolva ecuații diferențiale și integrale.
8. (var.) colocațiune.