Dictionar

concurs

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. concours, lat. concursus)

1. examen pentru selecționarea candidaților la admiterea într-o instituție de învățământ sau pentru a obține un post, o bursă etc.
2. întrecere; competiție sportivă.
3. ajutor, sprijin; colaborare; contribuție.
4. a-și da ~ul (la ceva) = a colabora; ~ de împrejurări = conjunctură.
 

târg-concurs

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (din târg + concurs)

1. târg în cadrul căruia au loc concursuri.
 

abilita

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (germ. habilitieren, lat. habilitare)

1. a conferi dreptul de a practica o anumită profesiune, în urma unui examen sau concurs.
2. a conferi un anumit titlu, grad etc.; a face apt; a împuternici.
 

admisibil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. admissible)

1. care poate fi admis; acceptabil.
2. califică pe cineva care a fost considerat demn de admisibilitate într-un examen sau concurs.
3. (antonime) inadmisibil, neadmisibil.
 

agregat 2

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (după fr. agrégé)

1. (în unele țări) profesor ~ = profesor universitar care și-a obținut titlul prin concurs, dar a rămas totuși dependent de catedra altui profesor.
 

agregație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. agrégation, lat. aggregatio)

1. agregare.
2. (în unele țări) concurs pentru postul de profesor agregat.
 

alpiniadă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. alpiniade)

1. concurs, competiție sportivă de alpinism.
 

angrenaj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. engrenage)

1. mecanism, sistem de roți dințate care se angrenează unele în altele.
2. (fig.) înlănțuire, concurs de împrejurări strâns legate unele de altele.