Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. conditionner)
1. a constitui condiţia de care depinde ceva; a fi cauza unui lucru.
2. a supune valabilitatea unui act unor condiţii.
3. a adminte (ceva) sub rezerva anumitor condiţii.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. conditionnel)
1. supus unor condiţii; care cuprinde o condiţie.
2. stimul ~ = stimul care declanşează un reflex condiţionat; propoziţie ~ă (şi s. f.) = propoziţie circumstanţială care exprimă o condiţie, o ipoteză de a cărei îndeplinire depinde realizarea acţiunii din regentă; conjuncţie ~ă = conjuncţie care introduce o propoziţie condiţională; mod ~ (şi s. n.) = mod al verbului care exprimă o acţiune a cărei realizare depinde de îndeplinirea unei condiţii.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. conditionnalisme)
1. tendinţă greşită de a identifica şi înlocui cauza cu condiţiile în care apar sau există fenomenele.
2. doctrină potrivit căreia nemurirea sufletului ar fi condiţionată de viaţa de pe pământ.
Parte de vorbire: s.
Origine: (condiţional+-itate)
1. caracterul a ceea ce este condiţionat.
Parte de vorbire: s.
Origine: (condiţiona)
1. acţiunea de a condiţiona.
2. stabilire a unui raport de dependenţă.
3. (tehn.) operaţie prin care se modifică proprietăţile fizico-mecanice ale unor materiale.
4. (psih.) schimbare a comportamentului pe baza formării unor reflexe condiţionate.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. conditionné)
1. care îndeplineşte anumite condiţii; care este supus unor condiții; făcut în anumite condiţii (date).
2. (sintagmă) aer ~ = aer din interiorul unei încăperi menţinut în anumite condiţii de puritate, temperatură etc.
3. (sintagmă) reflex ~ = răspuns bazat pe legătura nervoasă temporară formată în scoarţa creierului între două focare de excitaţie care coincid în timp.
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (fr. déconditionner)
1. a înceta să condiţioneze, a pune capăt unei condiţionări.
2. a scoate pe cineva dintr-o stare de condiționare psihologică.
Parte de vorbire: adj., adv., s.
Origine: (lat. absolutus, fr. absolu)
1. adj. care nu comportă nici o restricţie, necondiţionat.
2. total, complet, desăvârşit.
3. adevăr ~ = adevăr care reprezintă cunoaşterea completă a realităţii; (fiz.) mişcare ~ă = deplasarea unui corp faţă de un sistem de referinţă fix; zero ~ = temperatura cea mai joasă posibilă (-273ºC).
4. (mat.; despre mărimi) care nu depinde de sistemul la care este raportat.
5. valoare ~ă = valoare aritmetică a unui număr algebric, făcând abstracţie de semnul său; verb ~ = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat.
6. s. n. principiu veşnic, imuabil, infinit, la baza universului.
7. ceea ce există în sine şi prin sine.
8. adv. cu desăvârşire, exact.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. aérobiose)
1. mod de viaţă al microorganismelor aerobe; oxibioză.
2. viaţă condiţionată de prezenţa oxigenului liber din atmosferă.
Parte de vorbire: s.n. pl.
Origine: (fr. aérophytobiontes)
2. organisme vegetale cu viaţa condiţionată de folosirea oxigenului din aerul liber.
Parte de vorbire: s.
Origine: (alo1- + -fen1)
1. (biol.) caracter condiţionat de mai multe gene ale unor sisteme celulare diferite.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. apodose, gr. apodosis)
1. propoziţie principală regentă a unei subordonate condiţionate, aşezată după aceasta.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. automorphose)
1. modificare organică condiţionată de factori interni.