biogeocenoză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. biogéocénose)

1. (biol.) complex natural în cadrul căruia biocenoza și biotopul se condiționează reciproc; biocenoză omogenă evoluând într-un mediu omogen; ecosistem.

conținut

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. contenu)

1. ceea ce încape într-un spațiu limitat, într-un recipient.
2. (fil.) totalitatea elementelor constitutive esențiale care caracterizează și condiționează existența și schimbarea unui obiect sau fenomen.
3. (log.) totalitatea notelor esențiale ale unei noțiuni; comprehensiune (2).
4. fondul de idei și afectiv, semnificațiile, mesajul unei opere de artă.
5. cuprinsul unei cărți, reviste etc.; sumar.
6. (inform.) datele dintr-o celulă a unei mașini de calculat.

ergogeneză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. ergogenèse)

1. (biol.) ansamblu de factori care condiționează creșterea.

funcționalism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. fonctionnalisme)

1. curent de gândire care studiază faptele sociale și de cultură în totalitatea lor și în interrelațiile acestora, urmărindu-se aspectele funcționale în întreaga lor complexitate.
2. direcție de cercetare în științele exacte, ca și în cele umaniste, care consideră obiectul lor de studiu în calitatea lui de sistem, ale cărui elemente alcătuitoare se condiționează reciproc.
3. (lingv.) teorie care acordă funcțiilor o importanță deosebită pentru descrierea limbilor.
4. direcție în arhitectura contemporană care cere ca forma unui material de construcție să fie determinat de destinația acestuia.

infrastructură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. infrastructure)

1. ansamblu de elemente care susțin partea principală a unei construcții, a unui drum.
2. parte a unei nave care se află sub corpul principal al vasului.
3. totalitatea instalațiilor tehnice și a construcțiilor la sol necesare activității de zbor.
4. ansamblul elementelor care constituie baza tehnico-materială a unei societăți.
5. ansamblu de elemente ori relații care condiționează sau determină pe cele de la nivelul structurii unui sistem sau domeniu de sisteme.

istoricitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. historicité)

1. caracter al unui fapt, al unei persoane care aparține istoriei; caracter istoric.
2. caracter a ceea ce a apărut sau s-a dezvoltat de-a lungul istoriei, care a existat efectiv, spre deosebire de ceva natural sau universal.
3. (psihologie) mulțimea factorilor care alcătuiesc istoria unei persoane și care îi condiționează comportamentul într-o situație dată.