Parte de vorbire: s.
Origine: (condiţiona)
1. acţiunea de a condiţiona.
2. stabilire a unui raport de dependenţă.
3. (tehn.) operaţie prin care se modifică proprietăţile fizico-mecanice ale unor materiale.
4. (psih.) schimbare a comportamentului pe baza formării unor reflexe condiţionate.
Parte de vorbire: s.
Origine: (decondiţiona)
1. acţiunea de a decondiţiona.
2. proces terapeutic destinat eliminării unor tulburări emoţionale de tip nevrotic.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (vb. recondiționa)
1. acțiunea de a recondiționa și rezultatul ei; reparare, renovare.
2. readucere (a unui utilaj, vehicul etc.) în stare de funcționare.
3. (prin ext.) reparare (a unui obiect de uz curent).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. connexion, lat. conexio)
1. legătură, înlănţuire; intercondiţionare între obiecte, fenomene şi procese; raport reciproc, relaţie de conexitate; concatenaţie.
2. (fil.) ~ generală (sau universală) = totalitatea formelor de legătură, interacţiune şi condiţionare reciprocă a obiectelor şi fenomenelor în mişcare din univers; ~ inversă = feedback.
3. legătură între două sau mai multe conductoare electrice.
4. conectare.
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (fr. déconditionner)
1. a înceta să condiţioneze, a pune capăt unei condiţionări.
2. a scoate pe cineva dintr-o stare de condiționare psihologică.
Parte de vorbire: s.
Origine: (Gherea + -ism)
1. concepţie a lui C. Dobrogeanu-Gherea, care a susţinut în teoretizările sale condiţionarea socială a artei şi efectul ei social, anticipând şi conceptul de „critică creatoare”.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. interaction)
1. influenţă, condiţionare reciprocă între fapte, fenomene etc.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. interdépendance)
1. legătură şi condiţionare reciprocă între sisteme, fenomene, procese etc.; intercondiţionare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. polymérie)
2. (biol.) condiţionare a unui caracter de mai mulţi factori.