Dictionar

conducere

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (conduce)

1. acțiunea de a (se) conduce; activitatea unui conducător.
2. organ de cârmuire politică sau administrativă.
 

autoconducere

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după engl. self-government)

1. conducere a activității sociale, economice etc. de către însăși colectivitatea respectivă sau prin reprezentanții ei.
 

administrație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. administration, lat. administratio, /2/ rus. administraţiia)

1. ansamblul organelor executive și de dispoziție ale statului; personalul de conducere al unei întreprinderi, instituții etc.
2. consiliu de ~ = consiliu însărcinat cu conducerea unei societăți de acțiuni.
3. serviciu al armatei care avea în sarcină hrana și îmbrăcămintea trupelor.
 

-AGOGIE

Parte de vorbire:  sufix  
Etimologie: (grec. agoge „conducere, transportare”)

1. „conducere, îndrumare, orientare, educare”.
 

agonotesie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (gr. agonothesia)

1. conducere a întrecerilor atletice la vechii greci.
 

akmeist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (rus. akmeist)

1. I. referitor la akmeism, mișcare poetică rusă care a avut perioada de glorie la începutul anilor 1910 sub conducerea lui Nikolai Gumiliov și Serghei Gorodețki.
2. II. adept al akmeismului.
3. (var.) acmeist.
 

arbitraj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. arbitrage)

1. soluționare a unui diferend de către o persoană sau o instituție autorizată.
2. ~ de stat = organ de stat care rezolvă anumite litigii patrimoniale.
3. conducere a unei aplicații tactice, a unei competiții sportive de către un arbitru.
4. hotărâre luată de un arbitru.
5. (fin.) cumpărare de valută, acțiuni, rente, argint, aur etc. pentru vânzare pe aceeași piață sau pe o alta.
 

-ARHIE (1)

Parte de vorbire:  sufix  
Etimologie: (grec. arkhos „șef, comandant, conducător”)

1. „putere, stăpânire, conducere”.