conductă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Konduct)

1. țeavă, instalație pentru transportul fluidelor.
2. fir, cablu metalic folosit la transportul și la distribuția energiei electrice.

conductanță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. conductance)

1. mărime definită prin capacitatea de conductibilitate electrică a unui corp sau circuit, inversul rezistenței.

aeroduct

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. air-duct)

1. conductă specială pentru introducerea aerului în încăperi, instalații subterane etc.

apometru

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (apă + -metru)

1. aparat, dispozitiv destinat măsurării volumului de apă care trece printr-o conductă sau țeavă; contor de apă.

arteră

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. artère)

1. vas sangvin care duce sângele de la inimă la organe și țesuturi.
2. magistrală de circulație.
3. conductă hidraulică magistrală.
4. linie electrică de alimentare principală a unei rețele de distribuție.

branșament

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. branchement)

1. legătură între conducta de distribuire a apei, gazului, electricității și instalația aferentă a unei construcții; ambranșament.

buclă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. boucle)

1. șuviță de păr răsucită; cârlionț, zuluf.
2. parte a ochiului unui fir în timpul tricotării.
3. curbă la racordarea aliniamentelor unei serpentine.
4. cotitură a unui curs de apă.
5. parte dintr-un cablu, dintr-o conductă etc. având forma unei porțiuni dintr-o curbă închisă.
6. (inform.) secvență din instrucțiunile unui program care se execută de mai multe ori până se satisfac anumite condiții.
7. (cib.) suită de efecte în care ultimul corespunde celui dintâi.

by-pass

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. by-pass)

1. conductă care dublează o altă conductă principală.
2. deviere rutieră în caz de înfundare a unui drum.
3. (med.) operație, în caz de obliterare a unei artere, pentru restabilirea circulației sangvine.