Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. conducteur, lat. conductor)
1. adj. (despre ţesuturi, vase etc.) care conduce.
2. adj., s. n. (corp, material) care prezintă conductibilitate (1).
3. ~ electric = piesă cu rezistenţă electrică mică, servind la realizarea circuitelor electrice.
4. s. m. f. funcţionar feroviar care controlează biletele călătorilor şi supraveghează ordinea în vagoane.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. radioconducteur)
1. corp care, sub influenţa undelor electromagnetice, devine conductor de electricitate.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. superconductor)
1. conductor electric de mare capacitate.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. ampère)
1. unitate de măsură a intensităţii curentului electric, intensitatea curentului constant de un volt care străbate un conductor cu rezistenţă de un ohm.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. encoche)
1. crestătură de dimensiune redusă sau tăietură mică.
2. decupaj utilizat pentru reperare; marcaj servind drept reper.
3. (cinema.) decupare pe marginea filmelor cinematografice, care acţionează dispozitivul de schimbare a iluminării în porţiunea maşinii de copiat.
4. (electronică) canal într-o piesă metalică pentru a introduce conductorii electrici.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. anode)
1. electrod pozitiv al unei pile electrice, al unui aparat de electroliză etc.
2. (electroliză) conductor conectat la polul pozitiv al unei surse de curent continuu.
3. ~ de sacrificiu = piesă metalică (zinc, aluminiu sau magneziu) care se oxidează sau se corodează în locul alteia pentru a o proteja (ex. rezervorul unui încălzitor de apă).
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. bifilaire, engl. biphilar)
1. (despre circuite) cu doi conductori separaţi.
2. (mec.; despre suspensii) cu două fire paralele.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bus)
1. (inform.) cale de dirijare a informaţiilor.
2. conductor comun al mai multor circuite.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. chip)
1. bucată mică de material semiconductor pe care se formează simultan componentele unui circuit integrat.