Dictionar

conducător, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (conduce + -/ă/tor)

1. adj. care conduce; de conducere.
2. (despre corpuri) bun (sau rău) ~ = care prezintă (sau nu) conductibilitate.
3. s. m. f. persoană, organ care conduce un partid, o instituție, întreprindere, un (auto)vehicul etc.
 

adjunct, -ă

Parte de vorbire:  adj., s. m. f.  
Etimologie: (lat. adiunctus, cf. germ. Adjunkt, fr. adjoint)

1. (persoană) cu funcție imediat subordonată unui conducător de instituție etc.
 

administrator, -oare

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. administrateur, lat. administrator)

1. conducător al unui serviciu de administrație; intendent.
2. ~ delegat = persoană împuternicită de consiliul de administrație al unei societăți să conducă societatea.
 

aluminiu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aluminium)

1. metal foarte ușor, maleabil și ductil, bun conducător de căldură și electricitate.
 

antibenzopirină

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (anti- + benzopirină)

1. (chimie) oleat de magneziu, rezistent față de acizii slabi și bun conducător de electricitate.
 

antreprenor, -oare

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. entrepreneur)

1. conducător al unei antreprize.
 

-ARH, -ARHIE

Parte de vorbire:  sufix  
Etimologie: (fr. -arque, -archie, gr. arkhos „șef, conducător”, gr. archein „a conduce”)

1. „conducător, șef, căpetenie, îndrumător”.