Parte de vorbire: s.m.
Origine: (lat. auriga)
1. (antic.) conducătorul unui car de curse, sau al unui car de război.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. doge)
1. titlu purtat de conducătorul vechilor republici italiene Veneţia şi Genova.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. duc, lat. dux, -cis)
1. conducător militar de trib la vechii germani.
3. titlu de nobleţe superior marchizului şi inferior prinţului.
4. titlu purtat de conducătorul unui ducat (1).
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Kitharöde, gr. kitharaoidos)
1. nume dat lui Apolo, conducătorul corului muzelor, care cânta cu kitara.
2. rapsod, recitator care cânta şi din kitara.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. légitimiste)
1. I. referitor la legitimism; care este un susținător al unei dinastii legitime.
2. II. adept al legitimismului; cel care este un susținător al conducătorului legitim.
3. (prin ext.) partizan care dorește menținerea unei ordini sociale și politice stabilite, existente sau anterioare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (gr. polis)
1. (în Grecia antică) oraş-stat, cetate întărită a conducătorului militar, care s-a transformat apoi într-un centru economic şi politic.