cauzalitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. causalité)

1. interacțiunea dintre cauză și efect, una dintre principalele forme ale conexiunii universale a fenomenelor.

cognitiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. cognitif)

1. care se referă la cunoaștere; care este capabil de cunoaștere.
2. (psihologie aplicată) care se referă la mijloacele și mecanismele de dobândire a cunoștințelor.
3. test ~ = test de cunoștințe sau de eficiență (spre deosebire de testul de aptitudini).
4. (lingvistică) funcție ~ă = funcția de comunicare care se traduce în limbaj prin fraza asertivă folosită pentru a informa, pentru a face cunoscut un gând unui interlocutor; funcție referențială a limbajului.
5. psihologie ~ă = studiul științific al proceselor mentale precum atenția, utilizarea limbajului, memoria, percepția, rezolvarea problemelor, creativitatea și raționamentul; psihologia cunoașterii.
6. (psihologie) tulburare ~ă = termen care desemnează o tulburare mintală care afectează în special și în principal memoria.
7. (psihologie) disonanță ~ă = disconfort mental cauzat de două cogniții ireconciliabile.
8. bulă ~ă = limitarea conexiunilor sociale ale unei persoane prin cultura sa și informațiile accesibile acesteia prin intermediul noilor tehnologii.
9. hartă ~ă = diagramă care permite de a reprezenta vizual și de a urma calea asociativă a gândirii.

comuta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. commuter, lat. commutare)

1. a schimba legăturile unui circuit electric cu altele, a modifica succesiv conexiunile unor circuite.
2. a racorda un circuit electric la rețea.
3. a schimba o pedeapsă mai grea într-una mai ușoară.
4. a schimba anumite numere în cadrul operației de comutare (2).

comutator

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. commutateur)

1. dispozitiv pentru închiderea sau deschiderea rețelei de curent electric ori pentru modificarea succesivă a conexiunilor mai multor circuite; întrerupător; șaltăr.

controler

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Kontroller, engl. controller)

1. comutator care realizează o succesiune determinată de modificări ale conexiunilor unor circuite electrice.
2. (inform.) circuit complex și logica aferentă operării în condiții optime a unui echipament periferic.

deconexiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. déconnexion)

1. actul de deconectare, de anulare a unei conexiuni, de separare a două elemente îmbinate.