Dictionar

Rezultate principale (Confirmă):

Confirma

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. confirmer, lat. confirmare)

1. a întări, a susţine, a recunoaşte autenticitatea, exactitatea unui lucru, justeţea unei afirmaţii; a adeveri.

2. (jur.) a renunţa la dreptul de a cere anularea unui act juridic, recunoscându-l ca valabil.

3. a întări prin aprobare (un mandat de arestare).

4. a definitiva pe cineva într-un post, într-o situaţie.

5. (la catolici; despre episcopi) a oficia ritualul confirmaţiei.


Rezultate secundare (Confirmă):

Confirmabil, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (cf. fr. confirmable)

1. care poate fi confirmat; testabil.

2. pentru care se poate aduce confirmare.


Confirmand, -ă

Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (germ. Konfirmand)

1. (religia catolică) tânăr care primește confirmația, sacrament administrat de un episcop.


Confirmaţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. confirmation, lat. confirmatio)

1. ritual catolic oficiat (de un episcop), în vederea întăririi botezului pentru copiii care au împlinit şapte ani.

2. act prin care, în confesiunea protestantă, se confirmă jurământul botezului înainte de împărtăşanie.


Confirmativ, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. confirmatif)

1. care confirmă, care aduce confirmare.

2. (drept) care aprobă și menține o decizie anterioară.

3. (antonim) infirmativ.


Reconfirma

Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (fr. reconfirmer)

1. a confirma din nou; a menține o decizie luată anterior.


Acreditare

Parte de vorbire: s.
Origine: (acredita)

1. acţiunea de a acredita.

2. scrisori de ~ = documente diplomatice prin care se confirmă calitatea unui reprezentant diplomatic.


Anulaţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. annulation)

1. acțiunea de a anula sau de a se anula; rezultat al acestei acțiuni; anulare.

2. decizie prin care se anulează un act, o dispoziție etc.

3. (psihiatrie) mecanism de anulare retroactivă a amintirilor.

4. (antonime) confirmare, ratificare.


Atesta

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. attester, lat. attestari)

1. a dovedi, a confirma.

2. a exista, a figura într-un text.

3. a confirma pe cineva într-o anumită funcţie sau calitate.


Bilet

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. billet, it. biglietto)

1. scrisoare scurtă.

2. tabletă (4).

3. mic imprimat care confirmă un drept (la un spectacol, de călătorie etc.).

4. ~ de bancă = bancnotă; ~ de (sau la) ordin = titlu de credit prin care semnatarul se angajează faţă de beneficiar plătească o anumită sumă de bani, la scadenţă; cambie.


Certifica

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. certifier, lat. certificare)

1. a adeveri, a confirma ceva este autentic, sigur, exact, valabil.


Confirma

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. confirmer, lat. confirmare)

1. a întări, a susţine, a recunoaşte autenticitatea, exactitatea unui lucru, justeţea unei afirmaţii; a adeveri.

2. (jur.) a renunţa la dreptul de a cere anularea unui act juridic, recunoscându-l ca valabil.

3. a întări prin aprobare (un mandat de arestare).

4. a definitiva pe cineva într-un post, într-o situaţie.

5. (la catolici; despre episcopi) a oficia ritualul confirmaţiei.