conformitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. conformité)

1. raport care există între două lucruri asemănătoare sau indentice.
2. pentru ~ = formulă de confirmare a autenticității unui act; în ~ cu... = de acord cu...

nonconformitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. non-conformité)

1. faptul de a nu fi conform; lipsă de conformitate.
2. (antonim) conformitate.

anticanonic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (anti- + canonic, cf. fr. anticanonique)

1. care nu este în conformitate cu canoanele religioase; împotriva canoanelor.

armonie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. harmonie, lat. harmonia)

1. combinare simultană a mai multor sunete (muzicale sau vorbite) în conformitate cu anumite legi.
2. parte a teoriei muzicii care studiază acordurile, relațiile dintre ele, legile înlănțuirii lor.
3. potrivire a elementelor componente ale unui întreg: concordanță, acord, consens.
4. ~ imitativă = efect stilistic obținut prin îmbinarea unor cuvinte ale căror sunete imită un sunet din natură; ~ vocalică = fenomen fonetic caracteristic limbilor fino-ugrice, prin acomodarea timbrului unei vocale cu cel al vocalelor din silabele anterioare.
5. înțelegere deplină între persoane, colectivități etc.

asentiment

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. assentiment)

1. consimțământ voluntar la propunerea, în acțiunea cuiva; permisiune.
2. a fi în ~ul cuiva = a proceda în conformitate cu dorința cuiva.

canonial, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. canonial)

1. în conformitate cu canoanele, privitor la canoane; canonic.

clasicism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. classicisme)

1. atitudine estetică fundamentală, ca-racterizată prin tendința de a observa fenomenele în lumina universalului și de a închega într-un sistem stabil, armonios și proporțional, elementele frumosului în conformitate cu anumite norme, tinzând spre un tip ideal, senin și echilibrat al perfecțiunii formelor, care caracterizează cultura antichității greco-latine și alte momente ale diverselor culturi dominate.
2. curent în arta și literatura europeană din sec. XVII-XVIII caracterizat prin imitarea modelelor antichității greco-latine, prin supremația principiilor morale, prin triumful rațiunii asupra sentimentelor și fanteziei, prin cultul pentru adevăr și natural, prin respectarea strictă a anumitor reguli, prin ordine, echilibru și claritate.
3. perioadă în istoria culturii universale și naționale ale cărei creații reprezintă maximum de realizare artistică și modele demne de urmat.

conform, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. adv.  
Etimologie: (fr. conforme)

1. I. care are același cuprins cu, care este identic cu (originalul).
2. care este corespunzător, potrivit.
3. II. într-o manieră corespunzătoare, în conformitate.
4. (antonim) neconform.