Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. collision, lat. collisio)
1. lovire, ciocnire de tendinţe, forţe, de interese contrare; conflict.
2. izbire puternică între două corpuri care se mişcă în sensuri opuse.
3. (fig.) încăierare, confruntare.
4. abordaj.
5. ~ omonimică = întâlnire a două sau mai multe cuvinte omonime.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. confrontation, lat. confrontatio)
1. acțiunea de a confrunta, de a pune față în față, de a opune lucruri, fapte, idei etc. și rezultatul ei; confruntare.
2. conversație în timpul căreia interlocutorii se confruntă.
3. (drept penal) acțiunea de a confrunta un acuzat cu victima sau cu un martor.
4. (var.) (înv.) confruntațiune.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. désengager)
1. tr. a elibera de un angajament.
2. refl. a se retrage dintr-un angajament, dintr-o confruntare etc.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (gr. hybris)
1. mândrie nemăsurată, supraapreciere a forţelor şi libertăţii individului în confruntare cu destinul, în tragedia antică grecească.
2. termen denumind excesul, violența, considerate în literatura greacă antică una din sursele generatoare (alături de destin) ale conflictului și prăbușirii eroului unei tragedii.
3. sentiment de orgoliu care duce la exces.
Parte de vorbire: s.
Origine: (procustian + -ism)
1. confruntare între doi termeni care se măsoară, definindu-se reciproc, unul prin mărimea celuilalt.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (duela)
1. confruntare în duel; duelat, (înv.) duelism.