Dictionar

confuzie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. confusion, it. confusione, lat. confusio)

1. stare a ceea ce este confuz, vorbind despre lucruri fizice și lucruri morale.
2. actul de a confunda un lucru cu altul; rezultatul acestei acțiuni.
3. încurcătură; lipsă de orientare.
4. frământare sau dezordine politică.
5. jenă, din rușine sau din smerenie.
6. ~ mintală = tulburare de conștiință care apare în cazul unor infecții și intoxicații.
7. (înv.) confuziune.
 

confuzie; greșeală

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT confusio
2. FR confusion; méprise
3. EN mistake; confusion
4. DE Verwechslung; Fehler
5. RU смешение; путaницa
6. HU összevisszaság, zűrzavar; tévedés, hiba
 

antipsihotic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. antipsychotique)

1. (medicament) care permite controlul halucinațiilor, ideilor delirante, confuziei mintale.
 

babelic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. babélique)

1. gigantic.
2. de o confuzie extremă.
 

confuzionar, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (it. confusionario, fr. confusionnaire)

1. (cel) care provoacă sau menține confuzie.
 

confuzionism, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. confusionnisme)

1. tendință de a crea confuzie.
2. mod de gândire confuz, încurcat.
 

confuziune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. confusion, lat. confusio)

1. (jur.) stingere a unor obligații prin întrunirea de către aceeași persoană a calităților de debitor și creditor.
2. confuzie.
 

dezordine

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. désordre)

1. lipsă de ordine; neorânduială, deranj.
2. lipsă de organizare, de disciplină; debandadă.
3. (pl.) tulburări (sociale); revoltă, răscoală.
4. (fig.) confuzie (în idei); incoerență.