Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. congrégation, lat. congregatio)
1. (în biserica catolică) ordin monahal
2. ramură a unui asemenea ordin.
3. confrerie din clerici şi laici, în scopul intensificării propagandei religioase.
4. adunare de prelaţi pentru examinarea unor anumite chestiuni, situaţii etc.
5. departament al curiei papale, condus de un cardinal.
6. şedinţă de studiu la un conciliu; (p. ext.) adunare religioasă.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. bernardin)
1. călugăr(iţă) dintr-o congregaţie desprinsă din ordinul benedictinilor.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (engl. congregational)
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. sulpicien)
1. adj., s. m. f. (călugăr, preot) care aparţine congregaţiei Saint-Sulpice.
2. adj. (despre obiecte de artă religioase) vândut în cartierul Saint-Sulpice din Paris.
Parte de vorbire: adj., s.m.
Origine: (it. oratoriano, fr. oratorien)
1. adj. care se referă la ordinul călugăresc al Oratoriului.
2. s.m. călugăr din ordinul Oratoriului, congregație religioasă.