Dictionar

congres

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. congrès, engl. congress, lat. congressus)

1. reuniune (inter)națională în care delegații și invitații dezbat probleme majore de ordin ideologic, politic, științific, profesional, cultural etc.
2. organ suprem de conducere al unor partide, organizații de masă și obștești.
3. denumire a parlamentului în unele țări.
4. denumire dată unor conferințe internaționale convocate pentru încheierea de tratate de pace.
5. denumire a unor partide politice.
 

congresional, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (engl. congressional)

1. despre sau aparținând unui congres; referitor la Congresul Statelor Unite (parlamentul țării).
 

congresist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. congressiste)

1. persoană care participă la un congres.
 

congresman

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (engl. congressman)

1. (Statele Unite ale Americii) membru al Camerei Reprezentanților.
2. NOTĂ: deși atât Senatul, cât și Camera Reprezentanților alcătuiesc Congresul Statelor Unite, un membru al Senatului este de obicei numit doar „Senator”, în timp ce un membru al Camerei poate fi denumit fie „Reprezentant”, fie „Congresman”.
 

congresional, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (engl. congressional)

1. despre sau aparținând unui congres; referitor la Congresul Statelor Unite (parlamentul țării).
 

congresist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. congressiste)

1. persoană care participă la un congres.
 

congresman

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (engl. congressman)

1. (Statele Unite ale Americii) membru al Camerei Reprezentanților.
2. NOTĂ: deși atât Senatul, cât și Camera Reprezentanților alcătuiesc Congresul Statelor Unite, un membru al Senatului este de obicei numit doar „Senator”, în timp ce un membru al Camerei poate fi denumit fie „Reprezentant”, fie „Congresman”.
 

convenție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. convention, lat. conventio)

1. înțelegere, acord, pact între state, instituții etc.
2. contact.
3. denumire dată unor tratate internaționale.
4. (lit., arte) acceptare tacită a unor procedee, forme sau idei.
5. (pl.) deprindere stabilită prin tradiție.
6. adunare legislativă a Franței între 1792 și 1794.
7. congres al unui partid, al unei grupări politice, reunit în vederea desemnării candidatului la președinție, stabilirii platformei-program etc.
 

delegat, -ă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. délégué, lat. delegatus)

1. cel împuternicit cu o delegație.
2. reprezentant al unei organizații politice sau obștești, al unui stat la o conferință, la un congres etc.
 

ecuson

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. écusson)

1. mică bucată de stofă sau de mătase cusută pe o uniformă militară indicând arma, unitatea etc.
2. mică piesă de plastic, de metal sau țesătură, purtată ca legitimație la locul de muncă, la congrese etc.
3. stemă, blazon.
4. placă de metal sau alt material în formă de scut, care poartă anumite însemne.
5. loc încadrat de decorații și ornamente pe care se sculptează piese heraldice sau inscripții.