Dictionar

antipol

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (anti- + pol)

1. (mat.) simetricul, în raport cu centrul unei conice, al polului unei drepte în raport cu acea dreaptă.
 

antipolară

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. antipolaire)

1. (mat.) polara, în raport cu o conică, a simetricului unui punct în raport cu centrul acelei conice.
 

apolonic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (germ. apollonisch)

1. referitor la opera matematică a lui Apollonius, în care apar pentru prima dată denumirile celor trei conice: elipsa, hiperbola, parabola și alte noțiuni, ca: diametri, axe, focare etc.
 

conic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. conique)

1. adj. în formă de con, referitor la con.
2. s. f. curbă rezultată prin intersecția unei suprafețe conice cu un plan.
 

director 1, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. directeur, lat. director, /III/ după fr. directrice)

1. adj. care dirijează, care orientează, care trasează direcții.
2. roți ~oare = roți care permit conducerea unui vehicul.
3. plan ~ = hartă la scară mică, care servește la pregătirea operațiilor militare.
4. s. n. element constructiv pentru mărirea directivității unui sistem de antene.
5. s. f. (mat.) curbă pe care se sprijină generatoarele rectilinii ale unei suprafețe conice sau cilindrice.
6. (la conice) polara unuia dintre focare.
 

excentricitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. excentricité)

1. (mat.) însușirea unui punct de a nu fi în centrul unei figuri.
2. raport constant al distanțelor de la un punct al unei conice la focar și la directoarea corespunzătoare.
3. (tehn.) distanța dintre axele de rotație a două piese care au același centru.
4. asamblare defectuoasă a două piese coaxiale sau concentrice.
5. originalitate, extravaganță; excentrism.