Rezultate principale (Conotaţie.):
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. connotation)
1. (log.) ansamblul caracteristicilor unui obiect; complex de caractere care aparţin unei situaţii concrete.
2. totalitatea sensurilor colaterale ale unui cuvânt care deviază valoarea denotativă.
Rezultate secundare (Conotaţie.):
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (fr. connoter)
1. a semnifica prin conotaţie.
2. (lingv.) a evoca mai mult decât un sens stabil (un sens în funcție de contextul situațional).
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. connotatif)
1. referitor la conotaţie; (despre sensul cuvintelor) suplimentar faţă de denotaţia cuvântului; reieşind din experienţa personală, din context; figurat.
2. (despre stil) dominat de conotaţii.
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (de- + conota/ţie/)
1. a descifra o conotaţie.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (deconota + -tor)
1. care deconotează, care descifrează o conotație.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (engl. intension)
1. (logică) ansamblul de trăsături care definesc un termen sau un concept; conotație.
2. (semantică) definiția care indică caracterele, proprietățile, calitățile pe care le posedă în mod necesar termenul care este definit.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. mélioratif)
1. (despre cuvinte, expresii) cu sens laudativ.
2. (lingv.) care dă un sens mai favorabil; care are o conotație favorabilă.